Corneliu Balan (Romania/Canada) was born in Bucharest in 1972 and he emigrated to Canada in 1997. He has three novels to his credit: Escroc S.R.L (2014, ed. Humanitas), Liftul (2019, ed. Humanitas) and the last one, partly based on his military service experience, Ultima Armată, to be soon published. He has over two hundred short stories, editorials, translations (from English), book and movie reviews, in a literary Romanian online journal (liternautica.com)
English
At the laundry room
Two men waiting in a laundry room. They are surrounded by eight laundry machines and six dryers, all white. The laundry machines were spinning different cycles.
“Just two dryers in use… I was here once waiting and, with six dryers spinning, you could hardly breath in here!”
“Dryers damage the clothing and I’m too cheap anyways. ‘Prefer the old fashion cloth line.”
“ I used to live in another building… still Minto’s but down over Britannia park. One day, I threw my cloths in the dryer, went up, came back in an hour: everything was gone, including the underwear! Stolen.”
“Smart thief! Got them clean and dried!”
They laughed.
“They were pretty worn out though, like all my other things. What to do with fancy pants on the scaffold!? I only have two or three nice shirts… my ex-girlfriend’s gifts.”
“’You in construction?”
“For now.”
“Funny thing…”
“What?”
“I also have two or three nice shirts in here. ‘Used to be my older brother’s but he lost weight. He gave me all his clothing. Mint condition and they fit me just great!”
“So perhaps that means you should loose some weight?”
The older one starts laughing:
“Good one! But I am actually taller than my brother. He’s better off, though. The only one married, and to a rich girl from a good family. He’s also the most educated from my whole family. More school than we all ever had: my two sisters and my other brother. So that’s what I’m saying… funny thing my good shirts are also presents. We have something in common!”
“You can say that again! We surely have something in common. Three fancy shirts. Thank God not the same ones!”
They shared another good laugh.
“So, you see? continued the older guy. If I dry them on the balcony I avoid getting robbed like you said could happen. Even though, again, my cloths are too worn and ugly to draw any attention.”
“Well… still, you have the ones gotten from your rich brother. Those are nice...”
The older guy threw a glance at his interlocutor and, noticing the big smile, finally got the joke:
“Good one! You imply I’m a loser and make me laugh!”
“Not at all, not at all. Really… I meant no harm… Just to make time pass, you know? Plus, the more I talk, I discover we have more things in common.
But how come you’re not married?”
“How do you know !?”
“You just said it: your older brother is the only one of you married…”
“Ah, right! I was starting to freak out thinking you work for CSIS, but those smart offs wouldn’t live in this rental... Married… Well, one time I almost was...”
“Really! Almost married…”
“Yep. Got engaged. Got almost all the way. Now, that I look back, the hell if I know what got into me. No clue... She wasn't that pretty and she even had a kid from a previous marriage. Nope… I don't know what the heck got into me. It must’ve been love. And that's why people say: love is blind... Because just two months after I started dating her, I bought her an engagement ring from son-of-a-gun Horton's, right from the downtown store. I had a good job back then. Dental, full benefits… You know… the economy was at full throttle. Shares were going up godspeed baby, godspeed. I sold a good chunk of my Motorola shares and paid the ring in cash. Huge, huge amount of money, think platinum, think diamond ring... Don't ask me how many grands I laid… ‘don't feel comfortable to tell you that. You wouldn’t believe it anyhow. But anyways, she loved it, wearing it day and night, in the pool and even in the gym, where she scratched it big time. That was our first fight. We ended up finding a good repair shop, run by professionals: ultrasonic cleaner, really fine filing, ultrasonic again, 300 bucks later came as new. But then other things started. The ex-husband wasn't taking the kid in week-ends, like he was supposed to. I’m sick, I’m working overtime, I’m taking my mom to the hospital… the whole nine yards of bullshit, and when he was "available" he was taking the kid late Saturday to drop him back Sunday at six for supper. We barely had a week-end now and then for ourselves. It was really depressing how the pig party-animal of a father tried to dump the kid like that. Anyway, one year after I bought her the ring, we broke up.”
“Crap! And you lost the ring?”
“No, I got it back. Because the agreement was, we were going to use the same ring as a wedding ring too. It was gorgeous, I am telling you. So, without wedding, it was just fair to recover back my ring. If it were just a plain, less expensive engagement ring, maybe she’d have gotten away with it.”
“And you got your money back?”
“This is a whole different story. ‘Went back to Horton's, who’s advertising “they pay the best value for jewelry”, and the owner barks straight to my face we don't sell used rings! I’d have to tell customers it's an used engagement ring from a couple who broke up and who would buy something like that?! It's bad karma! So he offered me 10% of what I’d paid a year before.”
“No way! And you agreed?”
“Hell, no! My first impulse was to break his jaw and then the front window with a brick I had in my truck. Instead, I laughed in his face and left with the ring in my pocket. Tried to forget about it, until few months later, when my mom asked about it. A friend of her sister had a jewelry store. They fixed me a meeting with the owner and I rushed to see him: You bought it from Horton's!? That was so stupid. Ask how much he's paying for rent downtown! 10,000 a month! No wonder he ripped you off. He needs to rip off few like you to cover that kind of rent. Next time you want an engagement ring come here. I'll give you a really good deal... Listen what: I'll put your ring for sale. I would have to tell people it’s used… Whatever price I get, I'll keep 200 for me, that’s all. People always fall in love and guys will always look for bargains, trying to get a cheaper ring, lying his bride-to-be it’s a brand new ring… You know what I mean? Maybe that’s why this one didn’t bring you luck: the guy from Horton’s lied. Anyways, be thankful I am good friends with your auntie… I’ll keep 200 off the deal I make and I'll pass the rest to you.”
“So? Did he sell it?”
“Of course he did! For half price!”
“Only?!”
“That’s right! Still, it was the best investment I’ve ever had, considering that all my Motorola and Nortel shares had tanked. This was 2001… All my shares, all my investments went down-down-down. By the time I cashed in, they were just garbage.
50% of the ring, which don’t forget, was paid from sold stocks, was my best investment ever! I got the money from the store owner, all new 100-dollar bills. He kept 300, the bastard! You think he forgot he'd promised to keep just two?! No! For the rich, 200 and 300 is the same! Anyway, I grabbed the money and didn’t say anything but thanks. See you next time when you get the real girl! That would be never, I said. I went in my truck, put the money on the other seat and drove straight to Home Depot. I got myself a whole load of timber and with that I fully renovated my house. For years I had been feeling good and grateful for what I did back then. Returning back from work, seeing what an awesome job I did, what a nice living and dining I had, how quiet it was (no screaming kids, no moody wife), how easy I could pop open a can of beer on my cedar deck… believe me, I was truly grateful.
As for the ordeal I went through, I don't have any regrets. Because people ask me all the time: how come you’ve never had a family, even once? A nice, tall, good-looking fellow like you?
So then I tell them: what the hell are you talking about!? I was engaged once! I was damn close to commit myself: half-planned the wedding party on the beach and bought an egg-size-diamond wedding ring! Then people usually laugh, like you just did!
Ok, now you see? Time flies when you have fun: my laundry's done. I’m going up on the balcony to hang it on my cloth line.”
“Wait a second! Where’s the house? How come you rent here now?”
“Well, that's another story. Maybe I'll tell you that one too… next time we meet in the laundry room. Cheers!”
“See you around, sir!”
Romanian
La spălătorie
Doi tipi așteptînd într-o spălătorie, înconjurați de opt mașini de spălat și șase uscătoare, toate albe. Mașinile de spălat rotesc diverse cicluri.
– Doar două uscătoare utilizate… Odată așteptam și cu opt uscătoare în funcțiune, deabia puteai respira aici!
– Uscătoarele deteriorează țesătura și oricum, sînt prea zgîrcit. Prefer să le întind ca înainte, pe sîrmă.
– Mai demult închiriam în altă clădire… Tot de la Minto, dar mai departe, lîngă parcul Britannia. Într-o zi mi-am aruncat hainele în uscător, am urcat sus, m-am întors după o oră: totul dispăruse, pînă și chiloții! Furate.
– Ce hoț isteț! Le-a luat curate și uscate!
Au rîs.
– Erau totuși destul de uzați, ca toate hainele mele. Ce să faci pe schelă cu haine la modă?! Am doar două sau trei cămăși drăguțe… cadouri de la fosta mea prietenă.
– Lucrezi în construcții?
– Deocamdată.
– Ce chestie…
– Ce?
– Și eu am la fel, două sau trei cămăși mai ca lumea. Au fost ale lui frate-meu mai mare, dar a slăbit. Mi-a dat toate hainele lui. În stare perfectă și-mi vin turnate!
– Deci poate că asta înseamnă că ar trebui să slăbești un pic?
Bărbatul mai în vîrstă începe să rîdă:
– Bună asta! Dar de fapt sînt mai înalt decît frate-meu. Din punct de vedere material, el stă însă mai bine. Singurul care s-a însurat, și cu o fată bogată dintr-o familie bună. În plus, e cel mai educat din toată familia. Are mai multă școală decît noi toți ceilalți la un loc: două surori și celălalt frate. Așa că asta vreau să zic… distractiv că și eu am tot trei cămăși bune. Avem ceva care ne leagă!
– Poți să mai zici asta o dată! Clar că avem ceva în comun. Trei cămăși de firmă. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu-s aceleași trei!
Au rîs iar împreună.
– Deci vezi? a continuat cel mai în vîrstă. Dacă le usuc pe balcon evit să fiu furat, cum zici că ți s-a întîmplat ție. Deși, iar spun, hainele mele sînt așa de uzate și urîte că n-ar atrage atenția.
– Bine, dar totuși… Le ai pe alea de la fratele tău. Alea sînt drăguțe…
Cel în vîrstă îi aruncă o privire celuilalt și observîndu-i zîmbetul întins pe toată fața, pricepe în cele din urmă că-i o glumă.
– Bună de tot asta! Faci aluzie că-s un ratat și mă mai faci și să rîd!
– Nu, chiar deloc. Serios… nu vreau să fac nici o aluzie aiurea… doar să treacă timpul, nu? În plus, cu cît vorbim mai mult cu atît realizez că-s mai multe chestii pe care le avem în comun. Dar cum se face că nu ești însurat?
– Cum știi?!
– Chiar tu ai spus-o: fratele tău mai mare e singurul care s-a însurat.
– A, da! Începusem să mă panichez că lucrezi la CIA, dar figuranții ăia nu ar locui aici, cu chirie… Însurat… Ei bine, o dată aproape că am fost.
– Serios! Aproape însurat…
– Da! Logodit. Aproape că am făcut-o. Acum, că mă uit în urmă, să dea dracu’ dacă știu ce mă apucase. N-am nici o idee… Nu era așa frumoasă și în plus avea un copil dintr-o altă căsătorie. Nu… Nu știu ce se întîmplase cu mine. Probabil că era dragostea. Și de-asta și spun oamenii că dragostea e oarbă. Pentru că după doar două luni de cînd eram cu ea i-am cumpărat un inel de logodnă chiar de la nemernicii ăia de Horton’s, chiar de la magazinul din centru. Aveam serviciu bun pe atunci. Concediu, beneficii… Știi și tu… economia mergea cu pedala pînă-n podea. Acțiunile o luaseră în sus, și cu ce viteză! Am vîndut o parte din alea Motorola și am plătit inelul cu banii jos. O grămadă de bani, nu-ți imaginezi cît, gîndește-te, cu diamant, și ce diamant! Nu mă întreba cîte miuțe am decartat, nu mă simt confortabil să-ți zic suma, oricum nu m-ai crede. În orice caz, ei i-a plăcut la nebunie, îl purta zi și noapte, la piscină sau chiar la sală, unde și l-a zgîriat rău. Aia a fost prima noastră ceartă. În final am găsit un magazin de reparat bijuterii, erau profesioniști adevărați: curățare cu ultrasunete, pilire chimică, iar ultrasunete, și trei sute de euro mai tîrziu era ca nou. Dar după aia au început altele. Fostul ei soț nu lua copilul cînd era week-endul să stea cu el. Sînt bolnav, lucrez ore peste program, o duc pe mama la spital… toată seria de gogoși, iar cînd era “disponibil” lua copilul sîmbătă tîrziu ca să-l aducă înapoi duminică la șase pentru masa de seară. Dacă aveam cînd și cînd cîte un week-end doar pentru noi! Era deprimant să vezi cum porcul depravat de taică-su încerca să-și fenteze propriul copil. Oricum, la un an după ce cumpărasem inelul, ne despărțisem.
– Ce de rahat! Și-ai pierdut inelul?
– Nu, l-am recuperat. Pentru că înțelegerea fusese să folosim tot inelul ăla și la nuntă. Era o capodoperă de inel, îți spun. Așa că fără nuntă era dreptul meu să mi-l recuperez, nu? Dacă ar fi fost doar un simplu inel - unul mai puțin scump -, ar fi rămas pe degetul ei.
– Și ți-ai luat banii pe el?
– Asta-i cu totul altă poveste. M-am dus înapoi la Horton’s care au reclama oferim bijuterii la prețul cel mai bun și proprietarul îmi latră în față noi nu vindem inele la mîna a doua! Ar însemna să le spun clienților că e un inel folosit de un cuplu de îndrăgostiți care s-au despărțit și cine ar cumpăra un așa inel?! E ghinion! Așa că mi-a oferit zece la sută din ce plătisem cu un an înainte.
– Nu pot să cred! Și-ai acceptat?
– Pe dracu! Prima reacție a fost să-i fracturez mandibula și pe urmă și vitrina cu o cărămidă dintr-alea pe care le aveam în camionetă. În loc de asta i-am rîs în față și am plecat cu inelul în buzunar. Am încercat să uit totul pînă cînd, cîteva luni mai tîrziu, m-a întrebat mama de el. O prietenă de-a mătușii avea un magazin de bijuterii. Mi-a aranjat o întrevedere cu patronul și am alergat să-l văd: L-ai cumpărat de la Horton’s?! Asta e prostie crasă. Întreabă-mă cît plătește pe chiria din centru! Zece mii pe lună! Nu e de mirare că te-a fraierit. Tre’ să fraierească cinci ca tine ca să-și plătească chiria. Data viitoare cînd ai nevoie de-un inel de logodnă, vino aici. O să-ți dau un preț cu adevărat bun… Ascultă: o să-ți pun inelul la vînzare. Va trebui să spun oamenilor că nu e nou… orice preț primesc pe el, eu păstrez doar două sute, asta-i tot. Oamenii or să se îndrăgostească pentru totdeauna și bărbații vor căuta mereu un chilipir, un inel mai ieftin, mințindu-și viitoarea mireasă că e nou-nouț… Știi ce zic? Poate că de-asta nu ți-a purtat noroc inelul ăsta: tipul de la Horton’s te-a mințit. Oricum, consideră-te norocos că sînt prieten cu mătușa ta… O să-mi opresc două sute din ce iau pe el, restul ți-i dau ție.
– Și? L-a vîndut?
– Normal că l-a vîndut! La juma’ de preț!
– Numai?
– Numai! Cu toate astea a fost cea mai bună afacere pe care am făcut-o cu acțiunile alea, avînd în vedere că toate acțiunile mele Motorola și Nortel au colapsat. Asta se întîmpla în 2001… Toate acțiunile, toate investițiile au mers tot în jos, jos, jos. În momentul lichidării valorau cît niște gunoaie. 50% din inel – care nu uita, fusese plătit din acțiuni –, a fost cea mai bună investiție pe care am făcut-o! Am luat banii de la bijutier, toate bancnote noi-nouțe de cîte o sută. A păstrat trei sute, al naibii. Crezi că a uitat c-a promis că îmi ia numai două?! Nu! Pentru bogătași, două sute sau trei sute e la fel! Oricum, am înșfăcat banii și nu i-am spus decît mulțumesc. Ne mai vedem cînd pui laba pe o fată ca lumea! mi-a urat. Asta înseamnă niciodată, i-am zis.
M-am dus la mașină, am pus banii pe scaunul celălalt și am condus drept la Home Depot. Mi-am cumpărat o încărcătură de cedru și cu lemnul ăla mi-am renovat casa. Ani după aceea am fost încîntat și recunoscător pentru ce-am realizat atunci. Întors de la muncă, privind ce treabă minunată ieșise din mîinile mele, ce bucătărie și ce sufragerie faină aveam, ce plăcut era la mine, fără o soție cu toane și fără copii gălăgioși, ce ușor era să deschid o doză de bere și să ies cu ea pe puntea de cedru, tot de mine făcută… crede-mă, eram cu adevărat recunoscător.
Cît despre chinurile prin care am trecut, nu am regrete. Pentru că oamenii mă întreabă mereu: cum se face că nu am o familie, cum se face că nu comis-o niciodată? Un tip așa înalt și simpatic ca tine?
Așa că atunci le răspund: ce dracu’ îndrugi acolo? Am fost logodit o dată. A fost cît pe ce să fac pasul: cu nunta pe jumate pregătită și cu inelul cu diamantul cît oul de porumbel în buzunar! Atunci oamenii rîd, exact ca tine acum!
Ok, vezi cum zboară timpul cînd te iei cu vorba? Rufele mele sînt gata. Urc sus, ies pe balcon și-o să le întind pe sîrmă.
– Stai așa o secundă! Unde e casa de care spui? Cum se face că închiriezi?
– Asta e altă poveste. Poate o să ți-o spun și pe-asta cu altă ocazie… data viitoare cînd ne-om întîlni aici, în spălătorie. Hai noroc!
– Ne mai vedem, domnule!
Translated from Romanian
to English by the author